Radu Merica, Aeroporturi București: Un operator de aviație are profit 3-4 euro per pasager
Trebuie să încercăm să menținem costurile de transport la nivel rezonabil ca să atragem ami mulți pasageri.
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
10000 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
Trebuie să încercăm să menținem costurile de transport la nivel rezonabil ca să atragem ami mulți pasageri.
în momentul în care angajații tăi sunt fericiți, compania ta începe să moară, încet dar sigur”, a spus Georgescu, adăugând că antreprenorul care își face angajații fericiți este un mit
De atunci, economiile din Europa au început să se redeschidă, iar avioanele au început din nou să plece de la sol.
Se ajunge la un calcul pentru cât carbon a fost eliminat sau redus din atmosferă și stocat în sol, iar un certificat este o tonă de carbonr”.
Deci factorul de productie “capital” pare favorabil.
târziu să încheie negocierile de vânzare a celor câteva zeci de magazine rămase către Vodafone, arată rapoartele întocmite de administratorul judiciar, compania RTZ & Partners SPRL
„Este și o clinică medicală, acolo este specializată pe ORL, este administrată de tatăl meu, care e medic chirurg ORL și se axează mai mult pe pediatrie, ORL, dar și alte afecțiuni,
Este dinamic, tineresc și atractiv, mai ales cu bandourile laterale, nuanțele caroseriei și chiar prin garda la sol înălțată.
Dan Chitaru mai deține și 49% din Kia Romauto, importatorul mărcii Kia pe piața locală, Isuzu Rom Auto, importatorul Isuzu pe piața locală și dealerii Mit Motors Trading și Mit Motors
Există cereri din ce în ce mai multe despre gândire strategică, precum și gândire creativă, pentru că liderii sau viitorii lideri vor să îmbunătățească performanța companiilor”, a mai