Bază ne spune că un sol bogat în râme este un sol sănătos și pornind de la acest lucru simplu produsul se aplică pe plantă, foliar și ea se dezvoltă”, a explicat Gabriel Stoian
Demo & Traning Center ELKO este de un real folos în demonstrarea soluțiilor pe care le dezvoltăm, dar și în susținerea trainingurilor tehnice, și nu numai.
societatea a anunțat că își desfășoară activitatea la întreaga capacitate, după ce și-a suspendat temporar operațiunile ca urmare a lipsei comenzilor din partea clienților externi (ZF Braking
Oackland (12%), mentorul lui Dragoș Iliescu, cunoscut sub numele de “părintele testării standardizate”, și Brandient Consult (20%) care se implică activ în strategia de branding
Tech Talks by UPT a primit în acest an trofeului Golden Award for Excellence Universitatea Politehnica din Timișoara:Tech Talks by UPT – categoria Employer Branding, în cadrul Romanian
El a spus că listarea Cris-Tim rămâne în continuare pe masă, dar fără să fie legată în vreun fel de o vânzare a companiei, ci mai degrabă din rațiuni de branding și marketing.
La aceeași pedeapsă a fost condamnată și Nicoleta Munteanu, în calitate de reprezentant legal al Euro Insol SPRL, cea care, de altfel, a fost și ea achitată în primă instanță, de Curtea
Iată doar câteva dintre întrebările la care răspunde Andrei Ion, directorul companiei de talent management care reprezintă în România organizația internațională CEB/SHL Talent Measurement