Clădirea este compusă din teren intravilan, având o suprafață de 4.740 mp și din construcții având o suprafață construită la sol de 2.030 mp, care include o clădire de birouri cu un
timp ce agent de vânzări a fost desemnată firma Premier Estate, în portofoliul căreia se află mai multe proiecte rezidențiale aflate în insolvență, precum Asmita Gardens sau Ibiza Sol
perioadă de 24 de luni, respectiv până la data de 31.01.2025, în vederea utilizării ca și capital de lucru pentru achiziționarea de materii prime pentru producția îngrășămintelor de sol
Acesta preia elemente de design de la modelul Dacia Sandero dar și Duster cum ar fi farurile, mânerele portierelor și grila radiatorului și linia unui Sandero Stepway cu gardă la sol
reciclare și valorificare pentru DCD-uri (deșeuri din construcții și demolări – n. red.) este de 70%“, spune Mihaela Ivan, manager de comunicare și ESG în cadrul RER Ecologic Group SRL
declarat că Tarom va fi scoasă din procedura prevăzută de OU 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, deoarece, în caz contrar, aeronavele Tarom vor rămâne la sol
în aplicare (UE) nr. 238/2012 al Comisiei din 19 martie 2012 de înregistrare a unei denumiri în Registrul denumirilor de origine protejate și al indicațiilor geografice protejate [Sel
Cu toate că ritmurile de creștere ale sol – du rilor creditelor corporate în lei și valută au în re gistrat creșteri semnificative în cazul anumitor județe din România, acest
urmărește menținerea mixului său energetic diversificat, reducând în același timp emisiile de GES (gaze cu efect de seră) prin creșterea susținută a capacităților de producție din SRE