România a angajat un nou credit de 750 mil. euro de la Banca Mondială pe o perioadă de 18 ani la un cost de aproximativ 1%, suma urmând să fie destinată eficientizării finanțelor publice
Beneficiile adoptării euro nu sunt necondiționate, iar obiectivul este foarte ambițios, România având un drum „lung și dificil“ în față până la atingerea competitivității necesare intrării
Dat fiind faptul că am ales până acum să ne poziționăm ca o companie cu headquarter-ul (cu majoritatea echipei de strategie și de management) în România, am preferat să folosim români
Firma franceză de avocatură Gide Loyrette Nouel, activă local din 1998, este a doua entitate internațională care părăsește piața avocaturii din România anul acesta, după White & Case
În timp ce atenția pieței a fost acaparată de evoluția terminalelor Apple și Google, vânzările de telefoane Windows din România au crescut de la lună la lună, atingând un vârf în ultimele
a guvernului polonez de a restructura din temelii fondurile private de pensii obligatorii le dă fiori reci administratorilor locali de pensii private, care speră că politicienii români