păcate, acest proiect a fost apoi anulat, ceea ce a dus la o acțiune legală împotriva Ministerului Economiei ♦ S-au emis scrisori de revocare pentru Chimcomplex, Non Woven Global SRL
A fi „corporatist" aproape că a devenit o profesie, indiferent de industrie, iar angajații din marile companii străine au început să facă tot felul de glume pe seama „procedurilor"
piețe financiare din BCR până în toamna lui 2012, urmează să revină în sistem pe poziția de director general adjunct al Băncii Române de Credite și Investiții (BRCI) conduse de Marinel
O instituție privată dedicată susținerii și garantării IPO-urilor ar putea încuraja investitorii să finanțeze și companii private mici, nu doar marile companii de stat care se listează
Proprietarii lanțului Cărturești poartă discuții pentru deschiderea de noi librării în marile orașe din țară, cele 12 magazine care funcționează în provincie generând 40% din vânzările
Criza politică internă, suprapusă pe evoluția nefavorabilă din marile economii europene, își va pune amprenta asupra economiei locale, iar creșterea economică pe întregul an 2012 ar
Premierul Victor Ponta a anunțat că intenționează să propună în viitorul Guvern un post de ministru care să se ocupe doar de marile proiecte naționale de infrastructură, precum autostrăzile
Premierul Victor Ponta a anunțat că intenționează să propună în viitorul guvern un post de ministru care să se ocupe doar de marile proiecte naționale de infrastructură, precum autostrăzile