Companiile antreprenoriale active în domeniul energiei verzi au ajuns la un grad de maturitate ridicat în anii de dezvoltare a regenerabilelor pe care România i-a acumulat, astfel
Hotelul de cinci stele Radisson Blu din Cluj-Napoca, dezvoltat de Winners Park Invest, deschis în vara anului 2022, a funcționat la un grad mediu de ocupare de 58% în septembrie și
Raul Ciurtin, creatorul brandului de lactate Zuzu și unul dintre cei mai puternici antreprenori din industria alimentară, se așteaptă la venituri de 24 milioane lei în 2025 și un grad
Astfel, utilizatorii au la dispoziție informații despre starea vremii actuale – temperatură, nivel de umiditate, viteza vântului, grad de vizibilitate, presiunea atmosferică și care
care operează în prezent sub brandul Ramada Plaza (patru stele), a finalizat anul trecut cu afaceri de 3 milioane de euro, peste nivelul bugetat de 2 milioane de euro și a avut un grad
Companiile de asigurări aveau aproximativ 4,5 milioane de contracte de asigurare de răspundere civilă auto (RCA) în vigoare la sfârșitul lunii septembrie, ceea ce echivalează cu un grad
spun că intrarea în „primul ring al pieței de capital“ a fost o decizie „îndrăzneață“, prin care afacerile le-au devenit mai vizibile și atrăgătoare pentru finanțatori, generând un grad
Rețeaua hotelieră Ibis România, parte a grupului internațional Accor, a avut anul trecut un grad de ocupare de 61%, în creștere cu 11 procente față de anul 2012, potrivit oficialilor
Florin Drăgan, rectorul Universitătii Politehnica din Timișoara, spune că universitățile din România se confruntă cu cel mai scăzut grad de ocupare a posturilor de cadre didactice titulare