Indicele ROBOR la 3 luni, utilizat la calculul dobânzilor variabile pentru creditele în lei contractate de populație înainte de luna mai 2019, precum și pentru creditele curente ale
Giganții din zona de tehnologie și social media, platformele de rezervări, transportatorii aerieni, dar și alte companii care nu au sediul social în România – precum celebrele imperii
Neo Vision Group, furnizor local de soluții IT cunoscut pentru proiecte precum Confidas, și-a propus să dezvolte soluții AI personalizate pentru companii cu cifre de afaceri cuprinse
(ASF), responsabilă de reglementarea și supravegherea a trei piețe financiare importante, asigurări, piața de capital și pensii private, este trecută împreună cu alte instituții precum
Doar în cinci ani, mai exact în intervalul 2018-2022, în județe precum Cluj și Ilfov, alături de municipiul București, au „răsărit” peste 30.000 de locuințe, făcând din aceste zone
Listarea Hidroelectrica (H2O), emisiunile de titluri de stat Fidelis, rezultate financiare care au adus maxime istorice pe acțiuni precum OMV Petrom (SNP), Banca Transilvania (TLV),
Problemele de lichiditate, costurile operaționale tot mai mari, vânzările și cererea în scădere, deciziile de management inadecvate, precum și datoriile acumulate au dus la o creștere
Piața IT din România are în continuare potențial de creștere, în special în domeniile complexe precum dezvoltarea de software, cybersecurity și inteligența artificială, care sunt din
În SUA, firmele de audit încearcă să blocheze reguli noi care le-ar obliga la publicarea de informații precum câte ore lucrează auditorii companiilor listate la Bursă și câtă pregătire