Următoarea amenințare la adresa creșterii puternice a piețelor americane de acțiuni generată de alegerea lui Donald Trump ca președinte al SUA este pe punctul de a se materializa, potrivit
Când două mari organizații semnalează aceeași problemă, investitorii ar trebui să-și aplece urechea, iar atunci când problema privește riscul venirii unei secete de dolari în afara SUA
Ben Bernanke, fostul președinte al Rezervei Federale americane (banca centrală a SUA), a fost recrutat drept consilier de PIMCO, cândva unul dintre cele mai mari fonduri de investiții
mare parte dintre absolvenții Școlii Normale Superioare din București (SNSB), studenți în domeniul științelor exacte, sunt nevoiți să lucreze în institutele de cercetare din Europa, SUA
Barack Obama a propus în discursul referitor la starea națiunii pentru prima dată de când este președintele SUA majorarea salariului minim la nivel federal și creșterea cheltuielilor
Indicele prețurilor de consum din Statele Unite (CPI) a crescut cu doar 0,1% în noiembrie, semn că inflația din SUA – ajunsă recent la cel mai ridicat nivel din ultimii 40 de ani –
Alma Health & Spa Retreat, un resort de patru stele de wellness & wellbeing, a fost inaugurat la începutul lunii iunie în stațiunea Lacu Sărat, din județul Brăila, după o investiție
Balnear din România, spune că nivelul rezervărilor din această perioadă se situează la nivelul din 2019, iar creșterea cererii vine pe fondul relaxării măsurilor privind centrele spa
Indicele prețurilor de consum din Statele Unite (CPI) a crescut cu doar 0,1% în noiembrie, semn că inflația din SUA – ajunsă recent la cel mai ridicat nivel din ultimii 40 de ani –