BRICS, un grup de cooperare al celor mai mari economii emergente – Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud – ar putea deveni în curând mult mai mare, poate nu ca putere economică
Anul acesta ar putea aduce o îmbunătățire a situației financiare a celor mai slab plătiți dintre salariații Europei, în condițiile în care creșterile salariilor minime naționale depășesc
Mandatul celor doi noi membri ai boardului de supraveghere al BCR, a doua cea mai mare bancă de pe piața locală după active, va fi valabil de la primirea avizului BNR și până la 24
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a demarat operațiunea „Iceberg“, care reprezintă o acțiune de verificare fiscală a celor mai mari companii, acoperind toate domeniile
Ca în fiecare an, energia a fost unul dintre cele mai interesante domenii de urmărit, gazul din Marea Neagră tensionând relațiile regionale, iar șefii celor mai mari companii din energie
Ca în fiecare an, energia a fost unul dintre cele mai interesante domenii de urmărit, gazul din Marea Neagră tensionând relațiile regionale, iar șefii celor mai mari companii din
Peste 150 de invitați au participat la cea de-a noua ediție a Galei După Afaceri Premium miercuri seară, eveniment organizat de Ziarul Financiar pentru a celebra promotorii celor mai
sexe, rata șomajului la bărbați a depășit-o cu 1,4 puncte procentuale pe cea a femeilor, valorile respective fiind de 4,9% în cazul persoanelor de sex masculin și de 3,5% în cazul celor
medicamente, o piață de peste 30 mld. lei anual, are un nou lider - Fildas Trading, care a depășit Mediplus din perspectiva vânzărilor, potrivit datelor ZF de la Ministerul de Finanțe și celor
Activele nete ale celor 84 de fonduri deschise locale au înregistrat o scădere de 2,3% în luna aprilie, până la 19,8 miliarde de lei (4,1 miliarde de euro), potrivit datelor Asociației