Ministerul argentinian al economiei a anunțat că va investiga o posibilă fraudă de mai multe milioane de dolari legată de obligațiuni argentiniene după ce agenția de control al piețelor
„Bătălii crâncene“ au loc în jurul orașului Severodonetsk, în timp ce trupele rusești forțează înaintarea, afirmă surse ucrainene, potrivit CNN, citat de Mediafax.
Fondurile structurale europene luate de România în exercițiul financiar 2007 – 2013 (cu termen final 2015) au adăugat PIB-ului cumulat 10,6 procente, potrivit datelor Ministerului Fondurilor
În total, între anii 2005 și 2014 în care s-a derulat programul Rabla s-au casat aproape jumătate de milion de mașini vechi și s-au vândut aproape 236.000 de autoturisme noi.
Societatea Electrica, cel mai mare distribuitor de energie electrică din România, a înregistrat anul trecut venituri consolidate de 6,2 miliarde lei, cu 11% mai mari decât în 2018,
Nevoia de forță de muncă a companiilor de pe piața locală s-a accentuat în ultimii ani, astfel că învățământul liceal tehnologic, cel profesional și cel profesional dual au început
Una din trei persoane care au vizitat standul BRD de la târgul imobiliar desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute în Capitală a fost interesată de creditul cu dobândă fixă de 6% pe
Prefectul județului Neamț, Dan Vasile Constantin, numit în funcție la sfârșitul lunii mai, a fost înlocuit de Guvern după ce s-a constatat că acesta era și candidat la alegerile locale
Pe de o parte a ruinat multe afaceri, cum sunt restaurantele, cele din industria turismului sau închirierea de apartamente, dar pe de alta a ajutat „oarecum“ companii ca Drago