Live de la Microsoft Summit, un eveniment în cadrul căruia sunt analizate cele mai importante tendințe și soluții digitale cu impact în creșterea productivității organizațiilor din România
Noile investiții, salariile mai bune, implicarea angajatorilor în mediul academic, diversificarea proiectelor și creșterea complexității activităților din România ale companiilor
Bulgaria, Grecia și Turcia, cele mai populare destinații în sezonul estival pentru turiștii locali, au înregistrat circa 4,5 milioane de vizite ale turiștilor români, potrivit datelor
Bulgaria a primit în vara acestui an circa 530.000 de români, în scădere ușoară față de aceeași perioadă a anului trecut, când românii au salvat litoralul bulgăresc, conform datelor
Și când am cercetat piața românească, am ajuns la Romanian Software și Colorful.HR. Și la un moment dat pur și simplu am dat un telefon la Romania Software.
România a angajat un nou credit de 750 mil. euro de la Banca Mondială pe o perioadă de 18 ani la un cost de aproximativ 1%, suma urmând să fie destinată eficientizării finanțelor publice