„SC Rhein Vision SRL este unul dintre angajatorii din județ care, în noiembrie 2022, a înaintat Inspectoratului Teritorial de Muncă Prahova o notificare în baza prevederilor art. 69
Compania ’’Bertis’’ SRL a fost înființată în anul 1992 cu obiect principal de activitate comerț cu ridicată al cărnii și produselor din carne, avându-i ca asociați pe Berszány Emese
În topul celor mai mari exportatori din acest domeniu se află și câteva companii procesatoare de carne de melc și anume Pomarom, Egan Prod SRL, Rolux și Bioprod (deținut tot de Rolux
Francezii mai dețin pe piața locală și compania Euro Auto Plastic Systems SRL, înființată în anul 2002 de AD Plastik Croația și Simoldes Plasticos din Portugalia.
Untold Universe este controlată aproape integral de Novus Capital SRL, companie al cărui unic acționar este Ioan Bogdan Buta, potrivit datelor Termene.ro.
industriei metalurgice din România, aflată în procedură de faliment, a fost vândută, în cadrul unei licitații publice, pentru suma de 7,5 milioane de euro, către Intertranscom Impex SRL
Compania Skiptrans SRL, cu sediul în Cluj-Napoca, a avut anul trecut o cifră de afaceri de 204,8 mil. lei (44,8 mil. euro), un profit net de 12,1 mil. lei (2,7 mil. euro) și un număr
Anul trecut, compania Fildas Trading SRL a avut un profit net de 103,4 mil. lei, la afaceri de 2,66 mld. lei, potrivit informațiilor de pe site-ul Ministerului Finanțelor.