Bancherii afișează dobânzi de două cifre la creditele pentru investiții acordate firmelor mici și mijlocii, un cost comparabil cu cel al creditelor de consum fără garanții, acesta fiind
Curtea Constituțională a decis joi că este neconstituțională prevederea legislativă prin care autoritățile au obligația de a reține garanția de bună conduită la contractele de achiziție
Președintele PSD, Liviu Dragnea a spus că elimianrea supraaccizei pe benzină și a taxei pe stâlp nu vor fi aplicate decât dacă noul Guvern va avea o garanție că eliminarea acestora
Din plafonul de 2,94 miliarde de lei alocat în 2016 programului ”Prima Casă” au rămas neutilizați peste 175,5 mil. lei, disponibili pentru emiterea de garanții în anul 2017.
al doilea jucător din sistemul bancar, caută clienți cărora să le refinanțeze datoriile vechi și le promite comision de acordare zero și un bonus de 1.500 de lei la creditele cu garanție
Tranzacțiile cu locuințe vechi prin „Prima casă“ au însumat 2 mld. euro, adică 72% din valoarea ipotecarelor acordate de bănci cu garanția statului, ceea ce înseamnă că programul nu
Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale afirmă, marți, că noile norme metodologice privind venitul minim garantat introduc un criteriu obiectiv de apreciere, prin specificarea
Producătorii și retailerii de băuturi din Ungaria au pus la punct o strategie pentru introducerea de garanții pe sticle și doze pentru creșterea ratei de reciclare, notează Budapest