Modelul are 4,3 m lungime și 1,8 m lățime și o gardă la sol de 210 mm, un unghi de atac apropiat de 30° și un unghi de degajare de 33° care îi conferă capacități reale în offroad.
surselor de finanțare necesare pentru implementarea planului de dezvoltare a activității, respectiv achiziția de noi afaceri și parțial pentru finanțarea unei linii de îngrășăminte de sol
Această toamnă, secetoasă, se anunță a fi una nefavorabilă pentru agricultori, deoarece deficitul de apă din sol este foarte mare și va conduce la scăderea drastică a producțiilor
Grădinăritul de interior este o formă elegantă și practică de a cultiva plante, fără a fi nevoie de sol și de spații mari și se poate face în mijlocul orașelor aglomerate.
Astfel, toate sudurile și operațiunile tehnice au fost realizate la sol, fiecare componentă a rezervorului fiind, apoi, urcată cu ajutorul noului sistem.
Un pacient din Dâmbovița care a mers la un consult ORL chiar la Spitalul Județean a fost trimis de medicul specialist la București pentru a continua investigațiile privind o problemă
, care este plătită de clienți în funcție de orele de zbor efectuate de avioanele echipate cu motoarele sale, a suferit o lovitură financiară mare din cauza blocării zborurilor la sol