, negocierea și execuția documentației de credit, iar Strătulă & Asociații a acționat în calitate de consultant juridic pentru companiile membre ale Grupului Carmistin.
a „jonglat” între joburi la Ministerul Agriculturii și la Agenția Domeniilor Statului ♦ Printre secretarii de stat se numără un fost bancher la BNP Paribas și la BEI, un fost consultant
Mihaela Feodorof, executive coach și business consultant: „Dacă tot suntem nevoiți să luăm decizii majore, în acord cu timpurile, ar fi de folos să rămânem coerenți în gândire și acțiuni
În ultimii 7 ani, Matache a lucrat în cadrul IBM România, unde a ocupat diferite poziții de management la nivel local și regional, de la Core Consulting Leader sau Global Business Services
reprezintă 12% din totalul activității de tranzacționare, dublu față de ponderea înregistrată pentru anul 2013”, a declarat Alexandru Petrescu, managing partner al Esop Consulting
Entersoft este listată la Bursa din Atena și în ultimii ani a achiziționat companii precum Nova Consulting, Retail Link, Cardisoft și Alpha Software Solutions, pentru a-și consolida
„Nu cred că afacerile se vor retrage din China, iar aceasta din cauza cererii interne de acolo, care crește cu 8-10% pe an“, apreciază Hal Sirkin, analist la Boston Consulting Group