creeze premisele pentru a avea succes după ce preiau noile responsabilități, prin training, coaching și/sau mentoring”, a spus Sandra Jitianu, manager în cadrul Ensight Management Consulting
și o aripă de 12.000 de metri pătrați de birouri, în care își au sediul companii precum Bombardier, Strabag, EPS Corporation, Thermomax, Superlit, Transenergo, Teaha Management Consulting
de aceea, companiile preferă candidați în care să regăsească mai degraba potențial”, a spus Mădălina Bălan, Managing Partner în cadrul companiei de consultanță în HR HART Consulting
Anunțul cu privire la deschiderea hotelului din Brașov a fost făcut prima dată în luna noiembrie pentru ZF de către Mircea Drăghici, managing director, EST Hospitality Consulting,
la 23%, iar nivelul tranzactionarii din primul trimestru al acestui an prefigureaza un nivel similar pentru anul 2023”, a declarat Alexandru Petrescu managing partner la ESOP Consulting
Dezvoltatorul a fost consiliat în această tranzacție de Țucă Zbârcea (juridic), Mazars (financiar și fiscal), Brown Marinescu Consulting (tehnic) și CBRE (comercial), iar vânzătorii
Compania a fost înființată în 2007 și este deținută de East Consulting (39,2%), în spatele căreia se află compania Hodler Capital din Ungaria, YKB Capital Invest (36,58%), deținută