Ea spune că sunt puține cooperative la nivel național care sprijină cu adevărat micii producători, astfel că multe dintre cooperative se adresează marilor producători agricoli.
În spatele sistemului care ne permite să producem alimente atât de eficient și să ne asigurăm că sunt sigure pentru consumatori stau ani de muncă și multă gândire.
Proiectul propune abrogarea prevederilor ce limitează cheltuielile administrative și de vânzare ale poliței de asigurare ce pot fi incluse de către asigurători în calculul tarifelor
a efectuat simulări pe anumite platforme de brokeraj luând ca exemplu același autovehicul și același șofer analizat în luna aprilie 2023, momentul în care a început plafonarea tarifelor
Anul trecut, Grădinița Pisicel (înregistrată pe firma Happy Faces SRL) a avut venituri de aproape 80.000 de euro, în scădere cu circa 6% față de anul precedent.
Anterior ultimei majorări de capital, acțiunile Cemacon erau împărțite între fondul de investiții KJK Fund II SICAV-SIF (34%), firma Consultanță Andrei & Andrei SRL (21,4%), SSIF
Aceeași măsură preventivă a fost dispusă, în urma audierilor de la sediul central al DIICOT, pentru Josep Horneger, administrator la SC Swietelsky Construcții Feroviare SRL.