România a ajuns în topul țărilor membre ale Uniunii Europene cu cele mai mari creșteri ale prețurilor pachetelor de vacanță, potrivit datelor Eurostat.
deja contractate și care urmează să fie încasate până în 2027, operăm cu un grad redus de îndatorare, lichiditate ridicată și risc minim de execuție”, spune Victor Căpitanu, co-CEO al
Dacă ar fi să ne uităm la tendințele înregistrate pe acest segment la nivelul rețelei naționale Carrefour, observăm de la an la an creșteri ale vânzărilor și estimăm că se va menține
Euractiv că principalele cauze ale acesteia sunt schimbările climatice, reglementările UE mai stricte privind pesticidele și obiceiurile în schimbare ale consumatorilor.
Cushman & Wakefield Echinox a oferit consultanță strategică MAS PLC, unul dintre cei mai importanți investitori imobiliari din Europa Centrală și de Est, în procesul de vânzare a unui
imobiliar IULIUS accesează o finanțare sindicalizată în valoare de peste 305 milioane de euro, pentru reamenajarea ansamblului mixt Palas Iași și implementarea proiectelor în dezvoltare ale
România este una dintre țările care vor suferi cele mai ample corecții ale creșterii consumului privat în 2025, arată un raport al Băncii Mondiale, care vorbește de un ritm de doar