Patria Bank (simbol bursier PBK), instituție de credit deținută de fondul de investiții Emerging Europe Accession Fund (EEAF), a obținut în primele nouă luni din 2020 un profit net
La absolvirea facultății, când aveam deja câteva oferte de bursă pentru master, mi-am schimbat planurile și am decis să rămân în România aveam deja oferte de muncă în Big4.
Alro Slatina (ALR), singurul producător de aluminiu primar și de aliaje din România, este în discuție cu băncile UBS și Deutsche Bank pentru a fi consultanți în vederea unor alternative
aplica o politică fiscală mai restrictivă, încercând să mențină sub control deficitul bugetar prin tăierea investițiilor și majorarea taxării, sunt de părere analiștii UniCredit Bank
al sindicatului de bănci pentru creditul de 235 mil. dolari contractat în decembrie 2015 și coordonat la momentul respectiv de Raiffeisen Bank International.
Aproximativ o treime din agențiile Raiffeisen Bank, respectiv 129 de unități, vor funcționa din noiembrie fără casierie, toate operațiunile cu numerar urmând să se efectueze doar la
Franklin Templeton Investment Management, administrator al Fondului Proprietatea, a constituit un depozit bancar pe 3 zile, în valoare de 50,4 milioane lei, la Raiffeisen Bank, la o
următoare, dar politicile de distribuire a riscurilor s-au schimbat, la nivelul categoriilor de clienți sau sectoare economice, a declarat Mircea Busuioceanu, Vicepresedinte Raiffeisen Bank