sectorul IT, salariile din industriile care angajează forță de muncă mai puțin calificată precum producție, retail și HoReCa, tind să crească cu procente semnificativ mai mari față de media
implementarea unui management profesionist, iar acționariatul să susțină pe deplin schimbările necesare pentru atingerea obiectivelor propuse, a declarat la ZF Live Radu Merica
“Caracterizat de o competitivitate scazuta, subtierea paturii de mijloc, accentuarea unui fenomen de polarizare si un spirit antreprenorial modest, mediul de afaceri romanesc pare sa
BNR a dat marți publicității Raportul asupra stabilității financiare din iunie 2025, banca centrală consemnând că „mediul economic și financiar a fost marcat de un nivel ridicat de
Trebuie să fie conștient că, dacă nu se implică în mediul asociativ, el nu o să fie la masă, o să fie în meniu, pentru că nu are o voce reprezentată la nivel național și la nivel european
finalul lui 2019, de 4,77 lei/euro, rămâne validă atâta vreme cât banca centrală își va exercita opțiunea de a vinde euro în piață atunci când cursul crește, după cum spune Horia Braun
În multe dintre localități nu există medici de familie, ci doar asistente medicale, ceea ce înseamnă că un simplu consult de rutină este extrem de dificil.
Pandemia a creat noi tendințe și nevoi în zona clădirilor de birouri, iar utilizarea cât mai eficientă și creativă a spațiilor de lucru a devenit un adevărat laitmotiv. Noile clădi...