SIF Oltenia (SIF5) a anunțat joi la Bursă că obținerea creditului de 29 mil. lei de la Banca Transilvania în august pentru a asigura necesarul de cash pentru acoperirea dividendelor
La sfârșitul acestei luni, mai exact în data de 30 septembrie 2020, este termenul limită pentur celei de-a doua rate a impozitelor locale pentru cei care erau proprietarii unei case
un plan de închidere a patru mine neprofitabile, a anunțat ministrul polonez al activelor statului, Jacek Sasin, însă acesta are nevoie de acceptul sindicatelor și o injecție de cash
Avansul mai mare nu mă ajută cu nimic, doar îmi ia din banii de mobilare În momentul în care achiziționăm o casă, bineînțeles că trebuie să ne gândim și la costurile ce vor urma după
Cum a ajuns unul dintre cele mai mari fonduri de investiții să intre în afacerea Superbet și care sunt planurile de dezvoltare ale celei mai mari case de pariuri din România?
Acțiunile companiei farmaceutice Kangmei Pharmaceutical scad cu circa 10% în fiecare zi după ce a ieșit la iveală faptul că gigantul a raportat că are dețineri de cash de aproximativ
Alegerile europarlamentare și referendumul au adus la vot o generație care vrea altceva de la clasa politică, o generație care este împotriva clasei politice care de 30 de ani este
Primele trei case de brokeraj de la bursă au intermediat în luna mai a anului 2019 tranzacții care le-au asigurat o cotă de piață cumulată de aproape 60%, potrivit calculelor făcute
Clienții Băncii Transilvania pot ieși din casă doar cu telefonul mobil, în condițiile în care banca a pus la punct un sistem care permite retragerea de numerar cu telefonul de la bancomate
Businessul retailerului ceh Bonami, specializat în comercializarea online de mobilier, decorațiuni interioare șI alte produse pentru casă, va fi condus începând de una aceasta de Pavel