Elena Andrei, 54 de ani, membru în CA al SIF Moldova
Elena Andrei conduce propria firmă de consultanță Andrei Consulting SRL din 2002 și este membru în CA al SIF Moldova din 2009.
Propunere de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind serviciile de handling la sol în aeroporturile din Uniunea Europeană și de abrogare a Directivei 96/67/CE
Garda sa la sol este de 14,5 cm, valoare rezonabilă pentru un crossover deoarece este greu de crezut că cineva va aborda vreun traseu mai dificil de un macadam cu Mach-E.
Manifesto dispune de o transmisie integrală, de o gardă la sol generoasă, susținută de anvelope de mari dimensiuni, precum și de o caroserie adaptată pentru incursiunile pe traseele
fermierilor realizarea că există alternative la îngrășămintele convenționale și la metodele tradiționale de fertilizare, devenind din ce în ce mai atenți ca produsele pe care le aplică pe sol
Teofil Dascălu, CEO al Frizon Group, a explicat că anul agricol anterior a fost afectat de secetă, lăsând un deficit semnificativ de umiditate în sol, chiar și după precipitațiile bune
În timpul evenimentelor, Turcia a închis spațiul aerian de deasupra bazei NATO din Incirlik, forțând asfel aeronavele militare să rămână la sol și stoparea operațiunilor militare