Cu câteva luni înainte, politicianul s-a scufundat într-un scandal în care a fost implicat serviciul de spionaj al statului, SREL, pentru a cărui activitate era responsabil.
„Din analiza cost-beneficiu cu actualizare efectuată pentru anul de analiză 2013 la nivel agregat pentru fiecare categorie de tehnologie de producere a E-SRE (energie din surse regenerabile
valoare, dar și volume mari de pacienți: „Un mediu privat se orientează către specialitățile care tratează afecțiuni cu incidență ridicată: stomatologie, oftalmologie, cardiologie, ORL
din 11 martie 2015 privind aprobarea deciziei de derogare în temeiul articolului 9 din Directiva 96/67/CE a Consiliului cu privire la furnizarea de anumite servicii de handling la sol
promițătoare, iar dacă fermierii trec peste această reticență și se uită puțin și la tehnologie și la asolament, este profitabilă.“
„Este o cultură foarte bună, pentru că lasă azot în sol
overbooking-ul apare și în situațiile în care o aeronavă s-a defectat și este înlocuită cu una care are o capacitate mai mică, situație în care o parte din pasageri vor fi nevoiți să rămână la sol
de găini în producție în acest an, ceea ce ne califică drept unul dintre cei mai mari jucători top 2-3 în ceea ce privește producătorii de ouă cod 2, adică nu în baterii, ci la sol