Andrei Gemeneanu, Morphosis Capital: Vrem ca până în 2022 să fi investit în șapte IMM-uri românești. Pentru aceste tranzacții fondul are un buget de 50 de milioane de euro
Aceasta ar urma să fie semnată până la finalul primului trimestru din 2020.
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
10000 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
Aceasta ar urma să fie semnată până la finalul primului trimestru din 2020.
„Într-un mediu în care astăzi sunt prezenți atât de mulți jucători valoroși, ne obligăm reciproc să fim cât putem de buni, iar în final cel mai mult are de câștigat clientul.
Dar se știa, mulțumită cercetărilor științifice, că are potențial. D’Arcy acționa, oarecum, ghidat de intuiție.
După prezentarea sa de către Trezoreria Statului, care are 51,8% din drepturile de vot, a fost anunțată o pauză în timpul căreia WSE a verificat dacă candidatul îndeplinea cerințele
România are în prezent cel mai mare exces de economisire din regiune, însă lipsa unor suficiente oportunități de investiții locale riscă să direcționeze aceste fonduri către alte piețe
► Așadar, în topul județelor cu cele mai mari ponderi ale salariaților se află Cluj, Timiș, Sibiu, Brașov și Ilfov.
, ci prin intermediul unui instrument care are nevoie de o majoritate pentru susținere.
De ce ar trebui să țină cont și la ce ar trebui să fie atent? Cel mai important lucru la tenis și în sport, în general, este să fii pasionat de ceea ce faci.
Pentru bursă și investitori, ar însemna diversificare și lichiditate suplimentară. Pentru companies, ar însemna acces la capital și la o guvernanță mai transparentă
România are un deficit de forță de muncă persistent și mai sever decât media UE, iar 40% dintre companii consideră lipsa personalului calificat ca fiind o problemă presantă, potrivit