marți seară la Bursa de Valori București că, în baza contractului de vânzare-cumpărare a acțiunilor Eco Euro Doors (EED), prin care Roca a achiziționat prin intermediul Doorsrock4 SRL
Săptămâna trecută, Simtel a anunțat că intră și pe piața de furnizare de energie electrică după ce una dintre companiile din cadrul grupului – GES Furnizare SRL – a primit aprobare
Compania Emerson SRL, parte a concernului american Emerson, a investit în anul fiscal 2018 aproximativ 8,7 mil. dolari, în principal pentru modernizarea echipamentelor de producție
Înainte de a decide care este următoarea locație, va trebui să vedem cum evoluează lucrurile“, a spus Felicia Trifam, acționara companiei Lemnul Verde Cofetărie SRL, firma care administrează
ajutat să traversăm acesta perioadă și pe care le păstrăm și pe mai departe, privind în perspectivă.“
În 2019, compania compusă din firmele Randstad Staffing și Randstad România SRL