Orice angajat din orice industrie care este familiar cu utilizarea unor sisteme de gestiune a clienților (CRM) sau a unei companii (ERP) poate ajunge în câteva luni să lucreze în industria
FlowX.ai, un start-up care s-a desprins din compania locală Qualitance și care își propune să accelereze digitalizarea băncilor și a corporațiilor depășind limitările vechilor sisteme
adus piața de profil într-o zonă de incertitudine și de stagnare economică, a spus pentru ZF Cristian Gabriel Pavel, CEO al Alfa Software – companie specializată în furnizarea de sisteme
Situația este replicată în zeci de alte exemple din țară, unde sisteme lipsite de orice investiții au ajuns să fie supradimensionate pentru zonele pe care le mai deservesc.
Cehii la ALEF Distribution Group, unul dintre cei mai importanți distribuitori de sisteme IT din Europa de Sud-Est, cu o vechime de peste 20 ani, au achiziționat unul dintre cei mai
care copiii să aspire în acest moment, iar pentru ca meseria de profesor să fie printre principalele opțiuni de carieră ale tinerilor, așa cum se întâmplă în majoritatea țărilor cu sisteme
Autoritățile de supraveghere bancară din SUA, Marea Britanie, Elveția, Japonia și UE, unde sunt cele mai puternice și influente sisteme financiare din lume, vor ca piețele să se îndrepte
Keone Hon și James Hunsaker au lucrat anterior la Jump Trading, unde au dezvoltat sisteme de tranzacționare de înaltă frecvență, iar Eunice Giarta a fost cercetător la MIT Media Lab
Deși avem multe șepci MAGA purtate cu mândrie la televizor, am cumpărat multe sisteme de apărare, companiile americane fac afaceri bune în România (eu mă uit la cifrele din sectorul
Furnizorul de soluții și echipamente electrice pentru sistemele de automatizări industriale, acționări electrice și sisteme de iluminat Electroglobal Cluj, controlat de Radu Ciorba