De asemenea, în calitate de Stage Partners la eveniment vor fi prezenți Playtika, Luxoft Romania, Cognizant Softvision, Vodafone Romania, EPAM Systems, BCR, CrowdStrike, ING Bank România
Startup Spotlight este organizat în parteneriat cu KPMG Romania și Orange Romania și cu suportul Băncii Comerciale Române, Tech’n Trade by METRO SYSTEMS, Bitdefender, DLA Piper, UniCredit
Activă inițial sub numele de Romanian Cable Systems (RCS) și Romanian Data Systems (RDS), compania a trecut în 2005 printr-o fuziune, continuând ulterior sub brandul RCS&RDS, cu
Radu Vilău, cofondator și director tehnic (CTO), și-a început cariera profesională în anul 1997 în cadrul Euronet SRL, unde a ocupat funcția de Tehnician.
Magazinul online Sezamo este operat de firma Covrigul Crocant SRL, deși în 2024 a fost înființată și compania Sezamo SRL. Ambele figurează a fi controlate de Rohlik.
Zeci de unități fiecare
Care sunt unii dintre cei mai extinși jucători din piața covrigăriilor și patiseriilor
Rețea: Luca
► Companie: Tinervis Group SRL
► Cifră de afaceri
Centrul de inginerie din Timișoara contribuie la dezvoltarea de tehnologii pentru viitorul mobilității, fiind specializat în sisteme avansate de asistență pentru șofer (ADAS), sisteme