nivel global, inclusiv în România, o nouă tehnologie numită Non-Terrestrial Networks (NTN), pe scurt o rețea de sateliți care asigură conectivitatea direct cu terminale mobile de la sol
la Tribunalul București, după ce anterior a transmis că cererea similară a unor creditori este nejustificată, iar instanța a admis debitoarei, desemnând BDO Business Restructuring SPRL
Directimo (activ acum în Spania, Costa del Sol și cu planuri de extindere în 25 de noi destinații) rezolvă deja cu ajutorul inteligenței artificiale câteva blocaje importante:
Curăță
Evenimentul a fost organizat de ZF în parteneriat cu Bondoc și Asociații, SHL România, TotalSoft, Vodafone, Manpower Group, Creasoft, ING, Complice, Terapia, SAP, Popovici Nițu Stoica
Sub caroserie, bateria NMC de 43 kWh net este montată în podea, contribuind la coborârea centrului de greutate, dar reducând ușor garda la sol și spațiul interior.
„Costul cu combustibilii a crescut semnificativ în ultima perioadă, deși noi am încercat să optimizăm prin modernizarea lucrărilor și a tehnologiilor aplicate pe sol, prin eliminarea
Investiția include și un heliport destinat inclusiv elicopterului Black Hawk S70, care va fi amplasat la sol, cu acces direct către Unitatea de Primiri Urgențe.