Grupul Telekom România, format din fostele companii Cosmote și Romtelecom, la care statul român este acționar minoritar, a încheiat anul 2017 cu cele mai mari pierderi nete din industria
Solina România (fostă Supremia Grup), cel mai mare producător de ingrediente pentru industria alimentară, a finalizat anul 2019 cu o cifră de afaceri de aproximativ 141,3 mil. lei (
♦ România este un importator net de alimente, consumatorii mâncând anual lactate, mezeluri sau dulciuri din Germania, Polonia ori Italia în valoare de 4 mld. euro ♦ Deși industria
Penuria de semiconductoare la nivel global ar putea reduce producția Ford cu până la 20% în primul trimestru, ceea ce ilustrează cât de profund a afectat industria criza chip-urilor
Pantofii cu toc au devenit în 2020 o amintire, un soi de obiect de decor ce putea trona la fel de bine în dressing, în bibliotecă sau la ușă, pentru că avea același rol – de bibelou
Astfel, vom intra într-o nouă etapă de dezvoltare atât din punct de vedere a creșterii vitezei procesului investițional, cât și din punct de vedere al modului de organizare și structurare
Creditul sindicalizat în valoare de 90 mil. euro este cel mai mare acordat unei companii din industria alimentară românească în ultimii ani, potrivit datelor ZF.
Constructorul austriac PORR arată, într-un raport aferent trimestrului al treilea din 2020, că pandemia de Covid-19 nu și-a făcut decât într-o pondere redusă simțite efectele asupr...