ZF / Orange Tech Day. Iulian Boia, vicepreședinte CIVICA: Am implementat o soluție virtuală de call center în doar o săptămână în timpul stării de urgență
Soluția tehnică a fost implementată de Orange Business Services și While1 Voice, call centerul virtual primind peste 2.000 de apeluri în perioada martie-mai. Asociația CIVICA din Iași a implementat în circa o săptămână o soluție virtuală de call center chiar…
Soluția tehnică a fost implementată de Orange Business Services și While1 Voice, call centerul virtual primind peste 2.000 de apeluri în perioada martie-mai.
Asociația CIVICA din Iași a implementat în circa o săptămână o soluție virtuală de call center chiar în perioada stării de urgență declarate în România în luna martie din cauza pandemiei de COVID-19, pentru a ajuta persoanele vulnerabile din oraș în acea perioadă. Soluția tehnică a fost implementată rapid și gratuit de către Orange Business Services și partenerul tehnologic While1 Voice.
„Noi ne-am confruntat pentru prima dată cu această situație și acest tip de nevoie. Am înțeles însă ulterior că durează în mod normal 1-2 luni pentru a implementa soluția tehnică și a face training celor care interacționează cu soluția. Noi am reușit însă să facem acest lucru în circa o săptămână, o săptămână și jumătate“, a declarat în cadrul emisiunii ZF Tech Day, Iulian Boia, vicepreședintele asociației CIVICA. El a adăugat că specialiștii de la Orange au fost cei care au răspuns cel mai rapid la nevoia asociației. „Totul a fost foarte rapid. Efectiv am discutat cu toate cunoștințele pe care le aveam în companii de telecomunicații în principiu și am cerut feedback și idei. Atunci am discutat cu fiecare companie în parte pentru a vedea cu cine putem lucra rapid. Le-am explicat care era urgența la momentul respectiv, iar cei de la Orange ne-au putut ajuta cel mai mai rapid. Toate companiile și-au arătat disponibilitatea, însă Orange ne-a promis că ne poate ajuta rapid cu implementarea.“
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca