august 2012, ca urmare a cererii depuse pe 31 august la Tribunalul Hunedoara, având ca intimat pe Tăbuș Valentin ca administrator statutar și administrator judiciar al firmei Rovigo SPRL
Compania Leoni Wiring Systems Ro a beneficiat însă de ajutor de stat pentru realizarea unei investiții inițiale constând în realizarea de construcții și achiziția de active corporale
Volkswagen a ajuns să domine segmentul, cu toate că în urmă cu doi ani nu avea niciun model pe acesta, iar acum are două – T-Roc, care a urcat pe primul loc, cu aproape 40.000
Scăderea este de circa 70% și este rezultatul aplicării variantei „work from home“, adoptată de numeroase companii de la instalarea pandemiei de COVID-19 în România.
desfășoară activitatea pe două firme, Nemo Expres Logistic (afaceri de 124 milioane de lei anul trecut, față de o cifră de afaceri de 99,8 milioane de lei în 2017) și Nemo Prod Com
capătă și mai multă greutate având în vedere că în iulie a reușit să detroneze din nou Renault Clio, rival direct din interiorul grupului, și să lase în urmă modelele Volkswagen T-Roc
asemenea, este important să evoluezi, iar noi am investit constant în programe informatice și în oameni“, mai spune antreprenorul, care deține companii precum Luzan Logistic, Luzan Com