În anul financiar care s-a terminat la 30 septembrie 2019, Blue Air, controlată de Cristian Rada, a realizat un profit operațional IFRS de aproximativ 8 mil. euro, ceea ce reprezintă
Termenul privind luarea unei decizii în cazul autostrăzii Comarnic - Brașov (53 kilometri), pe care statul încearcă pentru a treia oară în ultimul deceniu să o construiască în concesiune
♦ După creșterea traficului cu 22,5% până la 92,5 mil. tone în 2023, Portul Constanța are în derulare investiții de 1 mld. euro ♦ Proiectul de 1 mld. euro pentru o nouă autostradă care
Consiliul Județean Cluj a anunțat în vara acestui an un program de investiții de 333,69 mil. euro, din care 298,39 mil. euro reprezintă fonduri proprii, restul fiind acoperit de fondurile
Producătorul de transformatoare Electroputere SA Craiova a înregistrat anul trecut venituri de 91 milioane lei, în scădere cu circa 38% față de 2015, și o pierdere de 38 milioane lei
mare companie românească de transport aerian, a înființat anul trecut în decembrie Airline Invest, o companie de tip holding cu un capital social de 1,68 miliarde de lei (peste 350 mil
Pierderi totale de 5,3 miliarde de lei doar în ultimul deceniu la CFR SA, administratorul infrastructurii feroviare, CFR Călători și CFR Marfă, scăderea numărului de călători și a traficului
Carrion Expedition, compania de transport marfă din Cluj-Napoca cu acționariat spaniol, a raportat pentru 2019 o cifră de afaceri de aproximativ 724,4 mil. lei (152,8 mil. euro), în