BMW Group România, prin dealerul dealerul MINI Automobile Bavaria Group, a livrat pe piața locală cea mai mare flotă a brandului britanic – 135 de mașini – către British American Tobacco
Când un conglomerat din Hong Kong și-a anunțat intenția în acest an de a-și vinde rețeaua internațională de porturi către un grup de investiții condus de o entitate americană, două
Datele comunicate de grup indică un avans față de perioada similară a anului trecut de patru procente, la 127.010 autovehicule, evoluție care creează premisele pentru atingerea țintei
Liderul pieței de transport mărfuri pe calea ferată rămâne Grup Feroviar Român (GFR), compania-fanion a grupului GRAMPET, controlată de omul de afaceri Gruia Stoica.
Compania de stat CFR Marfă, cu afaceri de 261 mil. euro, a rămas doar cu doi „pețitori“, GFR (deținută de Gruia Stoica) și asocierea formată din Transferoviar Grup (controlată
de 4,1 litri/100 km pentru mașinile pe benzină și 3,6 litri/100 km la cele diesel, iar în cazul Dacia, este vorba de o medie la nivel de Group Renault.
Printre cei mai mari distribuitori de bunuri de larg consum se numără Interbrands Marketing & Distribution, Macromex, Top Brands Distribution, Aquila Group sau Whiteland Import