și o rată a profitului de 5%, luând în considerare și investițiile realizate de-a lungul anilor în parcul auto’’, a declarat Ioan Sighiartău, director general în cadrul Filadelfia Group
Tot anul acesta s-ar putea ca Ministerul Transpoturilor să demareze construcția autostrăzii Pitești - Sibiu, primul tronson din România care va traversa Carpații de la nord la sud.
În urma problemelor financiare ale transportatorului naval de mărfuri din Coreea de Sud Hanjin Shipping, unul dintre cei mai mari din lume, mărfuri de până la 14 mld. dolari au rămas
Compania Touring Europabus, controlată de Dragoș Anastasiu, care deține rețelele de agenții de turism Eurolines și TUI Travel Center, dar se ocupă și de transportul rutier de persoane
este „uzat“ în proporție de 7% după trei ani de funcționare și nivelul ajunge la 25% după ce acesta este rulat timp de 11 ani, arată datele unui raport al companiei de certificare TUV
Speranțele de creștere pentru companiile care mizează pe exporturi vin de pe piețe externe precum Europa de Est, Asia și America de Sud, în condițiile în care zone tradiționale
care compania a fost condusă de Alexander Pavlov, promovat director de transport internațional al grupului, Pénélope Laigo supervizează și operațiunile FM Logistic din Europa de Sud-Est
România este un „sweet spot” pentru cercetare și dezvoltare, iar Infineon Technologies – lider mondial în microcipuri – construiește la București cel mai mare centru R&D din Europa de Sud-Est