Nusco Imobiliara, companie românească din domeniul imobiliar care dezvoltă locuințe, birouri, spații comerciale și hoteluri, a listat marți, 28 octombrie, pe Sistemul Multilateral...
Pe 22 aprilie, Vista Bank debutează la Bursa de Valori București cu prima sa emisiune de obligațiuni în valoare de 17 milioane de euro, care urmează să fie listată sub simbolul VISTA36E
“Scopul final al proiectului este de a reintegra vechile hale de producție în circuitul economic și social al Sibiului, baza de la care va porni și un nou proiect, mai amplu, de dezvoltare
Aquila mizează pe optimizare, eficiență și noi parteneriate în 2026, în context economic fragil, după un an 2025 cu profit în scădere și presiuni din costuri și fiscalitate
Este o schimbare care semnalează o abordare mai prudentă, într-un an tensionat politic și economic, dar în care compania are planuri mari de investiții.
♦ „Încredere există, ce căutăm este comunicare și un plus de predictibilitate care să ne permită să creștem în continuare piața“ ♦ Actualul regim de taxare la Bursa de Valori București
Fondul Proprietatea (FP), acționar cu 21% din capitalul Romaero București (RORX), a cerut începerea în regim de urgență a procedurii de privatizare a producătorului de componente pentru
Rompetrol Well Services (simbol bursier PTR), divizia de servicii petroliere la sondă a grupului Rompetrol, înregistra marți la ora 16.00 cu 6,9%, pe fondul unor tranzacții de 3,8 mil
Transport Trade Services (TTS), transportator fluvial de mărfuri care în 2023 a avut cele mai performante acțiuni din BET cu un randament de 136%, propune acționarilor distribuirea