Gindi Investment, în parteneriat cu firma Real-Sol, controlată de Shimon Galon, cel care a condus timp de 15 ani compania imobiliară GTC, dezvoltă două blocuri cu un total de 140 de
Compania a analizat și varianta pompelor de căldură sol-apă, dar a renunțat din considerente de cost, pentru a menține prețul final la un nivel competitiv.
Potrivit directorului executiv al Agenției pentru Protecția Mediului – Vaslui, Mihaela Budianu, capacitatea de producție a centralei eoliene al cărei titular este Prowind Rosiești SRL
Planul era realizarea unui exit după finalizarea construcției, dar căderea Lehman Brothers și a piețelor internaționale a determinat blocarea tranzacțiilor.
Doi ani mai târziu, el închidea cele șase sucursale din teritoriu și începea planul de exit din banking, după ce adunase, în patru ani de funcționare, pierderi de 80 de milioane de
Pe de altă parte, piața locală de bricolaj este încă într-o perioadă de consolidare, cu rețele care au planuri de exit, dar și cu jucători precum Kingfisher sau Leroy Merlin care au
ASA CONS produce în fabrica din Turda aproximativ 60.000 de metri cubi de elemente prefabricate pe an, echivalentul unei suprafețe utile desfășurate la sol de 600.000 de metri pătrați
rezultat notabil este sistemul ProTAR, produs de compania maghiară Rotors & Cams și care constă dintr-o dronă cu motor cu reacție, o platformă de lansare și o stație de control la sol