termen mediu și lung, atât cu noi clădiri de birouri, cât și cu alte funcțiuni – rezidențial, comercial, hoteluri, urmând să-și mențină statutul de principală zona de birouri a Capitalei
Zona din jurul Satului Francez continuă să atragă noi dezvoltări imobiliare datorită proximității față de polul de birouri din zona Aviației, dar și față de cluburile și restaurant...
și-l doresc dezvoltatorii din București este predictibilitate din punct de vedere legislativ, dar și din punct de vedere al disponibilității primăriilor, în special a Primăriei Capitalei
Bog’Art, cel mai mare constructor din România, deținut de Raul Doicescu, a cumpărat două terenuri în 2020, pe care vrea să dezvolte proiecte de locuințe de lux.
Capitalul românesc a reprezentat aproximativ jumătate din volumul total, nivel record pentru piața locală, urmat la mare distanță de capitalul sud-african și austriac, cu circa 20%
Dezvoltatorul imobiliar STC Partners a cumpărat cu peste 8 mil. euro un teren de 1,6 hectare situat în Pipera, în nordul Capitalei, de la Medicover, prin intermediul vehiculului de
Vastint România, parte a grupului Inter Ikea, a primit o infuzie de capital în valoare de 4,5 mil. euro în luna decembrie a anului trecut, potrivit datelor de la Registrul Comerțului
condus timp de mai bine de un deceniu afacerile locale ale McDonald’s în România, a finalizat o investiție de 2,4 milioane de euro într-un bloc de nouă etaje în zona Lizeanu din Capitală
ciment, agregate și betoane, își mută sediul în a doua jumătate a acestui an din aleea Modrogan în clădirea de birouri Charles de Gaulle Plaza, situată în Piața Aviatorilor din Capitală