se va realiza direct din strada Vlădeasa, se vor construi 175 locuri de parcare pentru autoturisme și 139 locuri de parcare biciclete, distribuite în parcaj subteran și parcaje la sol
active vor fi valorificate prin proceduri de licitație organizate de administratorul judiciar – consorțiul Infinexa Restructuring și Mușat & Asociații Restructuring Insolvency SPRL
estate-ul este ca o sinusoidă, acum suntem la începutul unei urcări”, a arătat Shimon Galon, cel care a condus timp de 15 ani compania imobiliară GTC și care acum controlează firma Real-Sol
De altfel, din bilanțurile depuse de firma Carpatcement Holding la Ministerul Finanțelor reiese că în perioada 2005 – 2012 compania a raportat profituri nete cumulate de circa
Brașovul este cel mai competitiv, cu 734 de euro pe lună în mai 2022, ușor sub media națională de 797 de euro, în timp ce Cluj-Napoca este cel mai apropiat de salariul mediu net din
spații logistice a crescut în primul trimestru al anului cu 40% față de aceeași perioadă a anului trecut, toată suprafața tranzacționată, de 180.000 de metri pătrați, fiind cerere netă
Retailerii și dezvoltatorii cel mai probabil au ținut cont de aceste date, precum și de faptul că salariile medii nete din București sunt cu 45% mai ridicate decât cele din județele
Compania a avut vânzări nete de 212,7 mil. lei (49,4 mil. euro) în perioada ianuarie – mai, iar valoarea vânzărilor intermediate a fost de 2,6 mld. lei (600 mil. euro).
Nu mai puțin de 11 milioane de persoane din întreaga lume au averi nete de cel puțin un milion de dolari, potrivit unui studiu al RBC Wealth Management.