Valoarea realizată de investitori în perioada 2015-2025 reprezintă a cincea parte din toate tranzacțiile realizate în această perioadă, în creștere de peste nouă ori față de deceniul
Casele pe care le facem acolo sunt fie pentru cei care vor să locuiască acolo, fie pentru cei care își doresc o casă de vacanță“, a spus Cosmin Sztankovics, managing partner la
În a doua parte a anului 2026, există potențial pentru comprimarea randamentelor, în situația în care contextul macroeconomic intern și extern rămâne cel puțin neutru.
volum similar nu se va mai înregistra prea curând, având în vedere împuținarea terenurilor pretabile pentru dezvoltarea unor proiecte similare”, afirmă Raluca Dobrișan, managing partner
scădere a deficitului bugetar și a ratei inflației, care ar putea genera și o reducere a dobânzii de politică monetară de către Banca Națională”, a comentat Cătălin Marin, managing partner
Un semnal pozitiv pentru piață vine din partea companiilor nou intrate în România, care au generat peste o treime din cererea nouă înregistrată în primul trimestru.
explorăm mai mult zona de B2B din România și să creștem pe piețele din Europa, acolo unde avem deja nenumărăți clienți încă din 2014”, spune Mariana Constantinescu-Brădescu, managing partner