, fondat de omul de afaceri Marcel Bărbuț, și-a bugetat investiții de circa 8 milioane de euro în 2019, sumă din care cea mai mare parte va merge către două fabrici noi, una la Ploiești
Reprezentanții celor două societăți prahovene spun că își doresc autostrada Ploiești – Brașov, „despre care se vorbește de atâta vreme, dar nu se face nimic“.
Rockcastle (grupul care deține mallurile Promenada și Mega Mall din București, dar și alte centre comerciale în restul țării) și cei ai AFI Europe (proprietarii AFI Cotroceni, AFI Ploiești
clienților Topanel fac parte, printre alții, dezvoltatorii de spații industriale CTP, WDP, dar și producătorul de componente auto Faurecia, constructorul PAB România, hipodromul din Ploiești
În nord, prin HILS Nord, cererea este alimentată de proximitatea față de zona de birouri, de accesul rapid către autostrada A3 București-Ploiești, de componenta de lifestyle și de apetitul
Astfel, cu toate că DN6 este la fel de aglomerat precum DN1 între București și Ploiești, are o singură bandă pe sens, în timp ce DN1 are două benzi pe sens pe acest tronson.
Săptamana viitoare ar urma să fie inaugurați 15 kilometri din Autostrada Lugoj-Deva, dar și porțiunea de 3 kilometri care leagă Capitala de Autostrada București-Ploiești, astfel că,