locuitorii Berlinului au participat la un referendum major privind adoptarea de către autorități a unei legi ce ar permite exproprierea companiilor imobiliare „private“, cele care dețin
Copacii devin din ce în ce mai frecvent un subiect de dispută în Tokyo, în condițiile în care o nouă vară cu temperaturi extrem de ridicate sporește îngrijorările cetățenilor orașului
Statisticile ne confirmă: 94,8% dintre români dețin locuințele în care trăiesc. Suntem campioni europeni la proprietate imobiliară. Dar de ce? Și, mai important, e…
Transparența în imobiliare rămâne redusă, traficul schimbă radical valoarea unei zone, iar locuințele accesibile devin tot mai rare, astfel că diferența dintre o decizie bună și una
proprietari de spații logistice și industriale controlează circa 76% din stocul modern al țării, în timp ce pe piața de birouri, cea mai fragmentată dintre cele trei, primii cinci jucători dețin
Prețurile locuințelor stagnează, chiriile cresc și devin o opțiune tot mai des luată în calcul, numărul locuințelor în construcție scade, la fel și achizițiile făcute ca investiție.
Bucharest West are în prezent o suprafață de 130.000 mp, printre chiriași numărându-se companii precum Antalis, Iron Mountain, IKEA sau operatorul logistic DSV Solutions.
noi acordate în primul trimestru din 2023 s-a ridicat la aproximativ 1,1 miliarde de euro, potrivit datelor Băncii Centrale sintetizate de SVN Romania Î Credit & Financial Solutions