Trimestrul al treilea din 2020 a adus rezultate relativ constante comparativ cu perioada iulie-septembrie 2019, înregistrându-se un ușor plus de 0,75% al numărului de tranzacții
Costul implementării soluției „hostessa virtuală“ este aferent prețului unui videoproiector Epson, care începe de la 1.400 euro plus TVA, la care adaugă producția video a conținutului
În plus, aproape toate marile orașe au ajuns să aibă localități limitrofe puternic dezvoltate din punct de vedere rezidențial – atât din consi-derente administrative și economice,
în plus, între lunile mai și decembrie ale anului trecut compania a vândut 14 apartamente la un preț mediu de 129.400 de euro pe unitate, ceea ce înseamnă, cumulat, peste 1,8 milioane
După jumătatea anului, primele 10 firme din topul prelucrării lemnului își majoraseră businessul, în timp ce retailerii de mobilă au consemnat revenirea pe plus pentru prima dată după
Sistemele de monitorizare în timp real ajută chiriașii să vadă rapid zonele ineficiente și să ajusteze consumul, astfel scăzând costurile.“
„În plus, aceste sisteme se integrează