Construcții Erbașu, una dintre cele mai mari companii de construcții din România, controlată de antreprenorul local Cristian Erbașu, în asociere cu Vahostav-SK Bratislava (Slovacia
Reynaers Aluminium România, companie care furnizează soluții de aluminiu pentru construcții, se așteaptă ca piața construcțiilor și, în special, cea a tâmplăriei să aibă un ușor declin
ani a existat o apreciere constantă a prețurilor activelor, consideră Francesca Postolache, Partner, Servicii de Audit, Liderul echipei de servicii pentru sectorul imobiliar, PwC România
Rețelele de magazine cu mobilă din străinătate și din România n-au pus însă punct expansiunii. Lem’s și JYSK țin capul de afiș pe harta dezvoltării de magazine.
și care a lucrat anterior în KPMG, este noul șef al operațiunilor șantierului naval din Mangalia, care a devenit cel mai mare activ din portofoliul olandezilor ♦ Damen mai are în România
Livrările de spații comerciale vor reveni pe un trend pozitiv ȋn a doua jumătate a anului, cȃnd cel puțin 90.000 de metri pătrați vor fi livrați ȋn Satu Mare, Baia Mare, Roman și Slobozia
în București fiind achiziționate 20 de imobile cu o suprafață închiriabilă cumulată de 220.000 de metri pătrați și o valoare de peste 500 de milioane de euro, potrivit raportului România
în București fiind achiziționate 20 de imobile cu o suprafață închiriabilă cumulată de 220.000 de metri pătrați și o valoare de peste 500 de milioane de euro, potrivit raportului România