În ceea ce privește zonele, cererea a fost concentrată atât în subpiețe active din punct de vedere livrări, cât și în piețe consolidate pe fondul reînnoirilor de contracte.
„Cea de-a cincea clădire și ultima a proiectului City Business Center din Timișoara va fi dată în folosință la 1 iulie, iar în momentul de față avem semnate contracte pentru aproape
Subiectul «creșteri explozive ale prețurilor la materialele de construcții versus prețurile din contracte» este în continuare pe agenda noastră la nivel de industrie.”
Lafarge au avut, cumulat, afaceri de 4,3 miliarde de euro și profituri nete de peste 930 de milioane de euro în perioada 2002-2012 pe piața locală, reiese din calculele Business Construct
Un alt complex este dezvoltat de Construct Aprodex, firmă controlată de investitorii de origine turcă Halit și Gursel Ozturkmen, care vor investi circa 10 milioane de euro în dezvoltarea
Exporturile au evoluat în intervalul 1998-2012 într-un ton similar cu cel al economiei, atingând un vârf de 33,6 miliarde de euro în 2008 pentru ca în anul următor să se contracte 13,6%