Ieri – joi, 12 ianuarie 2023, CNAIR a semnat contractele de execuție lucrări pentru 66,9 km din autostrada Buzău – Focșani cu ASOCIEREA SPEDITION UMB SRL – SA&PE CONSTRUCT SRL &
câștigătoare a fost cea depusă de Drum Asfalt, însă se află acum în reevaluare); valoare de 1,2 mld. lei; finalizare estimată pentru aprilie 2024
► Buzău – Vadu Pașii (4,6 km): SA
Economia slovacă a adăugat 60.000 de locuri de muncă anul trecut, iar rata sa de creștere este așteptată să depășească 4% în doi ani în condițiile în care fabrici noi, cum ar fi o linie
În portofoliul societăților se numără, printre altele, Asmita Gardens, Ibiza Sol, Uztel SA, CFR Mesagerie, Meridian Land, World Trade Center, Hotel Planet, Plafar și Universul.
În 2010, piata a ajuns la cei mai scăzuti indicatori din ultimii zece ani, urmând sa crească ulterior și ajungând în 2016 la un volum de 92.000 de tone și o valoare de 58 de milioane
Primăria Capitalei a atribuit în august anul trecut, prin licitație restrânsă accelerată, asocierii italiene Astaldi Spa – Astalrom SA un contract de 155,7 milioane de lei (35
. (…) Prin acest acord, nu ne limităm la îndeplinirea unui contract – contribuim la suveranitatea industrială a României și la capacitatea sa de a susține apărarea aliată