Dezvoltatorul imobiliar One United Properties (BVB: ONE) a înregistrat în primul trimestru al anului tranzacții imobiliare rezidențiale în valoare de 60,4 milioane de euro, incluzând
Cu toate acestea, ca urmare a numărului mic de terenuri disponibile, în ultimii ani s-a construit foarte puțin în Piața Victoriei, un alt proiect în curs fiind cel al sud-africanilor
consultanță imobiliară, care au fost lovite din plin de criza care a zdruncinat sectorul în urmă cu 6-7 ani, au reînceput să își mărească echipele pe fondul dezmorțirii pieței și al
Podiumul este completat de lotul al treilea al autostrăzii Orăștie-Sibiu, contract semnat în 2011 cu italienii de la Impregilo pentru circa 144 de milioane de euro.
Christophe Weller, managing partner al Corporate Office Solutions (COS), companie din domeniul amenajărilor și designului pentru birouri, spune că sectorul în care activează se anunță
de tâmplărie, atât pe locuințe nou construite, cât și pe renovări, dar și pe creșterea volumelor exportate de producătorii români, aici observând strădanii cu adevărat importante ale