din ce în ce mai mare între chirie și rată, care a început în București și orașele mari de circa un an și jumătate, în timp ce în vestul Europei acest gap este mai mare și de mai mult
internaționale este unul dintre motivele care favorizează realizarea de produse la nivelul standardelor europene”, spune Florian Aldea, directorul general al Carpatcement Holding
Dezvoltatorul imobiliar IBB Holding, o firmă cu rădăcini în Germania, propune un produs premium și sustenabil, numit iResidence, ce cuprinde un complex de apartamente situat în apropiere
La rândul său, Florian Aldea, director general al Carpatcement Holding, spune că nemții de la HeidelbergCement au decis să aleagă un nume cu rezonanță românească atât pentru companie
Vedem Pavăl Holding ca investitor, pitch-uiuți, pitch-uiți, că au vreo 300 de milioane de milioane de euro profit în fiecare an și nu au ce face cu ei.
din consumul de energie trebuie să provină din surse regenerabile, inclusiv energie regenerabilă produsă la fața locului sau în apropiere, pe o rază de 30 de km față de coordonatele GPS
Anul trecut, Wiese a pus ca garanții 628 de milioane de acțiuni Steinhoff pentru credite luate de la Citigroup, HSBC, Goldman Sachs Group și Nomura Holdings.
Soliditatea din spatele acestor planuri se vede și în cifrele Futureal Holding, entitatea care grupează activele comerciale și de investiții ale grupului din Marea Britanie, Polonia