Operatorii privați cumulează 569 de paturi în secțiile de anestezie și terapie intensivă, adică 11% din totalul de paturi ATI din țară
și reprezentanții rețelei Regina Maria, al doilea jucător privat din piața medicală.
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
5562 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
și reprezentanții rețelei Regina Maria, al doilea jucător privat din piața medicală.
pierderea a 15-20% din greutatea corpului într-un an, procesul de slăbire trebuie făcut lent, pentru că altfel există riscul reducerii de masă musculară, a spus Daniela Stegaru, medic
La momentul în care a deschis primul centru medical, în 2009, piața cerea pentru copiii cu diagnostice grave o completare a serviciilor care se ofereau în sistemul public de sănătate
de fizică și cu un doctorat în Franța, Răzan Popescu a pus bazele clinicii stomatologice de lux DentalMed în urmă cu mai mulți ani împreună cu fratele său Dragoș, de profesie medic
Șefii spitalelor au spus clar că nu s-a schimbat nimic după incendiul de la Piatra Neamț, iar unitățile medicale de stat sunt zilnic supuse presiunii din cauza COVID-19.
Medici specialiști în neurochirurgie, transplant, ortopedie și traumatologie, chirurgie cardiacă și generală din spitale din Turcia, Grecia și România vor participa la evenimentul ZF
Și în zona de imagistică există instrumente de inteligența artificială care sprijină medicul.
El a precizat că în cadrul Monza a venit cu echipa cu care lucrează de 17 ani (Antonela Mureșan, medic primar anestezist, și Simona Oprița, medic primar cardiologie pediatrică).
din Râmnicu Vâlcea, care vrea de asemenea să extindă spitalul, dar și Gral Medical, care pregătește de asemenea extinderea.