industria de curierat câștigă, în medie, peste 1.600 de lei net pe lună, cu 34% mai mult decât la debutul crizei, din 2008, potrivit calculelor ZF făcute pe baza datelor de la Institutul
Executivul român Anca Radu, cea care a ocupat timp de șase ani funcția de director de operațiuni pentru brandul de modă Pepco, a fost promovată la nivel regional, urmând a se ocupa
Un român care câștigă în București 2.450 de euro pe lună are nevoie de o sumă de circa două ori mai mare pentru a locui în Londra, Berlin sau Paris și pentru a-și păstra nivelul de
Nu avem de-a face cu o stagnare a angajărilor, companiile continuă să recruteze și în 2023, spune Adrian Dinu, fondatorul Creasoft, producător român de soluții sofware și hardware,
Niciun român nu a condus operațiunile grupului din Hexagon, iar asta în condițiile în care aproape toți retailerii alimentari mari prezenți local astăzi – mai puțin Lidl –
Cei mai mari 15 angajatori din industria locală de externalizare de servicii, adică de outsourcing, aveau, cumulat, aproape 24.000 de angajați în 2022, arată calculele făcute de Z...