Cursurile pe care le livrăm sunt centrate pe nevoile angajatorilor și dezvoltă competențe care îi ajută pe cei care le urmează să devină productivi din prima zi în care au fost angajați
sunt deloc bune pentru tinerii care abia termină o facultate, angajatorii vor oameni cu experiență relevantă, care să corespundă nevoilor de business și care să înceapă să devină productivi
În 1990 s-a transferat la o unitate productivă din Arad, unde a coordonat activitățile echipelor de construcții și instalații timp de aproximativ doi ani.
diferită, de cele mai multe ori o perspectivă mult mai flexibilă și orientată către digitalizare, automatizare a proceselor, dar și către nou, constatând că uneori putem fi mai productivi
Formarea profesională reprezintă unul dintre elementele de bază necesare pentru profitabilitatea unei societăți, deoarece salariații pot fi mai eficienți, mai productivi, când au numeroase
diferență vine din creșterile de salarii, iar dacă această tendință de creștere a salariilor rămâne aceeași, atunci industria noastră va deveni mai sănătoasă și vom putea fi mai productivi
acordarea de garanții guvernamentale solicitate pentru asigurarea lichidităților și finanțarea investițiilor de către IMM-uri, inclusiv start-up-uri, care activează în sectoare productive